Centru de Excelenţă în Ortodonţie, Respiraţie şi Postură
CLINICĂ DE ORTODONȚIE CONCIERGE
Centru de Excelenţă în Ortodonţie, Respiraţie şi Postură
CLINICĂ DE ORTODONȚIE CONCIERGE
DESPRE NOI
FĂ PRIMUL PAS PENTRU UN ZÂMBET FRUMOS ȘI SĂNĂTOS
Dr. Ela Bănică, fondator ORTHO Institute, specialist în Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială, a introdus pentru prima dată în Romania un concept de tratament unic, bazat pe prevenție și pe abordarea holistică a sănătăţii orale.
Experienţă de peste 15 ani ca Medic Specialist în Ortodonţie și Ortopedie Dento-Facială şi coordonator ORTHO Institute.
Parteneriate şi Colaborări cu instituţii medicale şi specialişti de renume la nivel internaţional din SUA, Australia, Japonia, Korea, Anglia și Franța.
Speclializări multiple în Ortodonție Pediatrică Preventivă, Ortodonţie şi Terapie Miofuncțională.
Consultanţă, Educare și Mentorat prin programe de specializare dedicate medicilor şi cadrelor medicale.
BUN VENIT
PROGRAM
Ținem ușile clinicii deschise 5 zile pe săptămână. Te așteptăm pentru o discuție prietenoasă despre sănătatea dinților tăi sau a copilului tău.
LUNI & MARŢI / 12:00 – 20:00
MIERCURI – VINERI / 10:00 – 18:00
SÂMBĂTĂ & DUMINICĂ / ÎNCHIS

F
Viitoare mame şi nou-născuţi
În cadrul Ortho Institute tratăm cu prioritate copiii și recomandăm mamelor să vină la noi pentru un prim control încă din perioada sarcinii.
A
Ortodonție copii
În cazul copiilor ghidăm cu blândețe dezvoltarea armonioasă a feței și să corectăm obiceiurile orale vicioase, înainte de 10 ani, când oasele faciale încep să se întărească rapid. Pentru că merită zâmbete sănătoase!
C
Ortodonție adolescenți
Adolescentul este unic și la fel este și tratamentul său la Ortho Institute. Ca părinte, îl veți vedea cum capătă tot mai multă stimă în sine pe durata tratamentului ortodontic care corectează dinții strâmbi, spațierea inegală, supraocluzia verticală și ocluzia inversă.
E
Ortodonție Adulți
Dinții sănătoși pot fi deplasați la orice vârstă. Tehnologia SureSmile face ca tratamentul malocluziei să mai uşor şi mai eficient ca niciodată, cu mai puţin disconfort, mai puţine vizite la cabinet şi perioade mai scurte de tratament.
TARIFE ORTODONȚIE
-
250 RONConsultație Inițială
-
500 RONPlan de Tratament Individualizat
-
250 RONRediscutare Plan de Tratament
TARIFE STOMATOLOGIE PREVENTIVĂ PEDIATRICĂ
-
250 RONConsultație inițială și Plan de Tratament Individualizat
Prevenție
Diagnosticarea precoce, încă din primii ani de viaţă, înseamnă un tratament mai eficient, mai scurt şi mai puţin costisitor.
Tratament holistic
Înţelegem planul de tratament ortodontic ca un tratament al întregului corp şi al minţii, cu efecte pozitive în corectarea posturii şi îmbunatăţirea performanţelor sportive şi intelectuale.
Tratament integrativ
Colaborăm cu diverşi specialişti pentru a detecta factorii cauzali ai anomaliilor de dezvoltare facială și a restaura direcția normală de creștere.
DESPRE ORTHO INSTITUTE
CENTRU DE EXCELENŢĂ ÎN PREVENŢIE, TERAPIE ŞI WELLNESS
Prevenție
Diagnosticarea precoce, încă din primii ani de viaţă, înseamnă un tratament mai eficient, mai scurt şi mai puţin costisitor.
Tratament holistic
Înţelegem planul de tratament ortodontic ca un tratament al întregului corp şi al minţii, cu efecte pozitive în corectarea posturii şi îmbunatăţirea performanţelor sportive şi intelectuale.
Tratament integrativ
Colaborăm cu diverşi specialişti pentru a detecta factorii cauzali ai anomaliilor de dezvoltare facială și a restaura direcția normală de creștere.
ORTHO FACE
Eşti medic şi ai un pacient care ar putea suferi de probleme asociate cu ortodonţia şi ortopedia dento-facială?
ORTHO LIFE
Eşti educator sau profesor şi vrei să încurajezi copii și adolescenții să adopte obiceiuri sănătoase de sănătate orală?
ORTHO KID
Eşti părinte și crezi că e timpul că cel mic să beneficieze de un consult ortodontic sau o a doua părere medicală?
ORTHO KID
Eşti adolescent sau adult şi îţi doreşti un zâmbet frumos, care să-ţi ofere mai multă încredere în tine?

NEWSLETTER
RĂMÂI LA CURENT CU noutățile
RECOMANDĂRI
CE SPUN PACIENȚII NOȘTRI
Suntem recunoscători că suntem în măsură să ajutăm pacienții să se conecteze cu medicii și terapeuții noștri online pentru a discuta despre simptome, pentru a răspunde la întrebări specifice sau pentru a obține o a doua opinie partea unui unui expert, respectând distanțarea socială și rămânând în confortul propriei case.
Cele mai multe zâmbete sunt provocate de un alt zâmbet.
Frank A. Clark

*Toate câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.