Ortodonție și chirurgie ortognatică: soluții avansate pentru probleme dentare
Ortodonția și chirurgia ortognatică oferă soluții eficiente pentru corectarea anomaliilor dentare și maxilare. Aceste proceduri combină tratamente ortodontice cu intervenții chirurgicale pentru a îmbunătăți funcționalitatea și estetica zâmbetului.
Tratament personalizat
Fiecare pacient primește îngrijire specifică de care are nevoie.
Focus pe prevenție
Economisește bani și timp anticipând și prevenind problemele dentare.
Tehnologie de vârf
Echipament modern și tehnologie avansată pentru tratamente precise, eficiente și de ultimă generație.
Parte din familia ta
Suntem mai mult decât o clinică, suntem o parte integrantă a familiei tale, angajați în asigurarea sănătății și a zâmbetului strălucitor al fiecărui membru al familiei tale.
APARATE DENTARE FIXE LABIALE SAU VIZIBILE
O dantură aliniată înseamnă nu doar un zâmbet frumos, înseamnă și funcționalități restabilite, ușurința efectuării igienei orale, eficiență ridicată în prevenirea problemelor dentare și, în general, o mai bună sănătate orală. Malocluzia se corectează eficient cu ajutorul unui expert ortodont care alege pentru tine soluția terapeutică potrivită. Unele dintre cele mai eficiente tratamente ortodontice, la care apelează constant specialiștii Ortho Institute, centru de excelență în ortodonție, respirație și postură, este aparatul dentar fix labial sau vizibil, despre particularitățile căruia vom discuta în cele ce urmează.
La Ortho Institute, care funcționează sub îndrumarea dr. Ela Bănică, pionieră în ortodonția funcțională, posturală și miofuncțională în România, avem convingerea că transformând zâmbete, transformăm vieți și te invităm să fii parte din comunitatea celor care se bucură de o dantură în acord cu aspirațiile lor, cu ajutorul tratamentelor inovatoare efectuate în clinica noastră. Folosim cele mai noi tehnologii și tehnici în ortodonție, transpuse în planuri terapeutice personalizate, care răspund 100% nevoilor fiecărui pacient.
“Abordarea integrativă care ne caracterizează asigură rezultate pentru cei care își doresc o aliniere nu doar dentară, ci a întregului corp, executată corect, sănătos și cu efecte benefice pe termen lung”, dr. Ela Bănică, unicul medic din România specializat în Ortodonție Pediatrică Preventivă sau Naturală și Terapie Miofuncțională și fondator Ortho Institute.
Ce este aparatul dentar fix labial
Aparatul dentar fix labial, cunoscut și ca aparat dentar vizibil, este un dispozitiv ortodontic aplicat pe partea exterioară a dinților și constă în brackeți atașați pe fiecare dinte, conectați de un arc ortodontic. Este cel mai popular tip de dispozitiv dintre cele folosite de experții în ortodonție. Scopul acestui aparat fix este de a corecta poziția dinților, de a îmbunătăți alinierea dentară și de a ajusta diversele tipuri de malocluzie (mușcătură incorectă).
Fie că este vorba despre un aparat dentar pentru copii sau adulți, acesta și-a dovedit eficiența inclusiv în tratamente ortodontice cu grad de complexitate ridicat.
Cum arată și care este structura aparatelor dentare fixe labiale
Aparatul dentar fix labial este compus din:
- brackeți, care sunt atașați direct pe suprafața frontală a fiecărui dinte. Aceștia pot fi metalici, ceramici sau din safir;
- arc ortodontic – un fir metalic subțire, care traversează brackeții și exercită presiune asupra dinților pentru a-i ghida către poziția corectă;
- ligaturi sau elastice – în cazul aparatelor tradiționale, elasticele fixează arcul ortodontic de brackeți, iar în cazul aparatului dentar fix autoligaturant, arcul este fixat fără elastic.
Aceste dispozitive sunt concepute pentru a oferi atât rezistență, cât și eficiență în tratamentul ortodontic.
Tipuri de aparate dentare fixe labiale
Aparatele dentare labiale sau vizibile se împart în metalice, ceramice și din safir, cel metalic fiind cel mai rezistent, dar și cel mai vizibil, iar cele ceramice sau din safir oferind un grad ridicat de confort estetic. Fiecare tip de aparat fix are caracteristici specifice și poate fi recomandat în funcție de complexitatea cazului ortodontic și de preferințele estetice ale pacientului.
Aparat dentar fix metalic
Aparatul dentar fix metalic este cel mai cunoscut și utilizat tip de aparat dentar labial. Brackeții metalici, confecționați din oțel inoxidabil de înaltă calitate, sunt extrem de rezistenți și oferă rezultate optime în corectarea alinierii dentare. Acest tip de dispozitiv ortodontic este recomandat în special copiilor și adolescenților, datorită rezistenței ridicate la impact și costurilor mai reduse în comparație cu alte variante estetice. Brackeții metalici sunt conectați de un arc ortodontic, iar presiunea pe care o exercită în timp determină mișcarea treptată a dinților spre poziția corectă.
Un avantaj suplimentar este personalizarea cu elastice colorate, lucru care îl face atractiv pentru copii și tineri. De asemenea, aparatul fix metalic oferă rezultate rapide, având o eficiență mare în corectarea problemelor ortodontice severe, inclusiv malocluzii complexe. Pacienții trebuie, totuși, să acorde o atenție sporită igienei dentare, deoarece resturile alimentare pot rămâne prinse în jurul brackeților, favorizând acumularea de placă bacteriană.
În ciuda vizibilității mai mari, aparatul dentar fix metalic rămâne o opțiune foarte populară, datorită beneficiilor sale evidente în tratamentul ortodontic.
Aparat dentar fix ceramic
Aparatul fix ceramic este o alegere excelentă pentru pacienții care își doresc o opțiune mai discretă de tratament ortodontic, păstrând totodată eficiența unui aparat dentar labial. Brackeții acestuia sunt fabricați din ceramică de înaltă calitate, în culoarea danturii pacientului, lucru care îi face mai puțin vizibili, prin comparație cu brackeții metalici. De regulă, acest dispozitiv este ales de adulții care au nevoie de corectarea mușcăturii și sunt dispuși să investească într-o variantă terapeutică estetică.
Aparatul dentar vizibil din ceramică necesită mai multă atenție la întreținere decât cel metalic, deoarece materialul din care este confecționat e mai fragil și mai predispus la spargere. În plus, ceramica are un risc mai mare de a se păta în timp, mai ales la contactul cu alimente și băuturi colorate, precum cafeaua, vinul roșu sau ceaiul. În ciuda acestor mici dezavantaje, aparatul fix ceramic este extrem de eficient pentru majoritatea problemelor ortodontice, având capacitatea de a oferi rezultate estetice și funcționale remarcabile.
Este important ca pacienții să respecte restricțiile alimentare și recomandările de igienă orală primite de la expertul Ortho Institute, pentru a evita deteriorarea și colorarea brackeților.
Aparat dentar fix din safir
Aparatul dentar fix din safir este varianta premium a aparatului dentar fix labial, fiind foarte apreciat pentru estetica superioară. Brackeții din safir sintetic sunt transparenți, adaptându-se aproape perfect culorii naturale a dinților și fiind aproape invizibili. Această caracteristică face ca dispozitivul confecționat din acest material să fie o alegere populară în rândul persoanelor care pun mare preț pe estetică în timpul tratamentului ortodontic. În plus, safirul este extrem de durabil, rezistent la colorare și la uzură, ceea ce îl face ideal pentru o perioadă lungă de purtare.
Fiind aproape invizibil, aparatul din safir este potrivit pentru pacienții care au locuri de muncă unde imaginea contează, cum ar fi cei care lucrează în domeniul public sau în activități de relații cu clienții. Costurile sunt, în general, mai ridicate decât ale altor tipuri de aparate, însă discreția și rezultatele estetice deosebite justifică investiția pentru mulți pacienți.
La fel ca în cazul aparatului ceramic, igiena dentară și respectarea restricțiilor alimentare sunt esențiale pentru menținerea unui aspect impecabil al brackeților.
Ce ar trebui să știi despre sistemele de brackets
Brackeții sunt componentele metalice (sau din ceramică sau plastic) care sunt atașate pe dinți pentru a susține firele ortodontice, care exercită presiune asupra dinților pentru a-i deplasa în poziția corectă. Brackeții sunt conectați între ei printr-un fir metalic care este ținut pe loc cu ajutorul unor ligaturi. La Ortho Institute utilizăm:
Ligaturi elastice colorate
Acestea sunt mici inele elastice care se folosesc pentru a fixa firul ortodontic de bracket-uri. Ele sunt disponibile într-o gamă largă de culori și sunt adesea preferate de pacienți, în special de copii și adolescenți, pentru a adăuga un aspect personalizat tratamentului ortodontic. Elasticitățile colorate pot fi schimbate la fiecare vizită la medicul ortodont, ceea ce permite pacienților să își aleagă o nouă culoare la fiecare control.
Brackeți autoligaturanți
Brackeții autoligaturanți sunt o tehnologie mai recentă, care nu necesită elastice sau ligaturi pentru a fixa firul ortodontic. Acești brackeți au un sistem intern care „prinde” firul în bracket fără a fi nevoie de ligaturi externe. Avantajele acestor bracket-uri includ mai puține vizite la ortodont datorită absenței elasticelelor care trebuie schimbate, mai puțină fricțiune datorită lipsei ligaturilor care apasă pe fir, ceea ce accelerează tratamentul, și mai mult confort, fiind mai puține componente care pot cauza iritații.
Când sunt recomandate aparatele dentare labiale
Aparatele dentare fixe labiale sunt recomandate pentru corectarea poziției dinților și a mușcăturii în mai multe situații:
- malocluzii dentare – suprapunerea incorectă a dinților, mușcătura inversă, mușcătura adâncă;
- poziționarea incorectă a dinților – dinți înghesuiți, „încălecați” sau prea distanțați;
- corectarea danturii la copii și adolescenți, în cazurile în care tratamentul ortodontic cu aparate dentare mobile nu este suficient.
- cazurile în pregătire pentru corecție combinată ortodonție-chirurgie ortognatică.
Avantajele și dezavantajele aparatelor dentare fixe labiale
Tratamentul ortodontic vine atât cu beneficii, cât și cu inconveniente. Recomandarea experților Ortho Institute pentru pacienții care au probleme de poziționare a dinților și de malocluzie este să gândească în perspectivă și să vizualizeze avantajele obținute pe termen lung prin purtarea unui aparat dentar vizibil. Prin corectarea imperfecțiunilor danturii, acest tratament poate oferi o transformare remarcabilă a zâmbetului, iar acest lucru se va reflecta într-o estetică facială îmbunătățită și o creștere semnificativă a încrederii în sine.
Avantaje
- Eficiență ridicată. Aparatele dentare fixe oferă rezultate precise și sigure, având capacitatea de a rezolva probleme dentare complexe.
- Rezistență. Materialele utilizate, precum metalul și safirul, sunt extrem de rezistente.
- Adaptabilitate estetică. În cazul aparatelor ceramice sau din safir, dispozitivul poate fi foarte discret.
- Rezultate durabile. Purtarea adecvată, conform recomandărilor experților Ortho Institute, a aparatului dentar labial asigură rezultate care se mențin în timp.
Dezavantaje
- Vizibilitate. Aparatele dentare labiale sunt prin natura lor vizibile, ceea ce poate fi un factor de descurajare pentru unii pacienți. Însă, cum menționam anterior, există variante aproape invizibile, discrete: ceramică sau safir.
- Costuri. În cazul aparatelor fixe din ceramică sau safir, tratamentul este mai scump.
- Restricții alimentare. Pacienții trebuie să evite alimentele dure, lipicioase sau crocante, care pot deteriora brackeții, pe toată perioada purtării aparatului dentar.
- Igienă orală. Pacienții trebuie să acorde o atenție deosebită igienei orale, pentru a preveni acumularea de placă bacteriană în jurul brackeților și arcurilor. Altfel, la finalul tratamentului ortodontic, vom avea de tratat carii.
Igiena în timpul tratamentului ortodontic
Igiena orală este extrem de importantă în timpul purtării unui aparat dentar fix labial. La Ortho Institute, vei beneficia de un training special înaintea demarării tratamentului ortodontic, medicul care se ocupă de cazul tău explicându-ți în detaliu toți pași care trebuie urmați și importanța acestora.
În general, pe durata folosirii unui aparat dentar vizibil, trebuie:
- să cureți atent dinții după fiecare masă. Poți folosi ață dentară, apă de gură, periuța dentară clasică și periuța interdentară. Pentru periaj, așteaptă o jumătate de oră după terminarea mesei;
- să cureți și aparatul dentar după fiecare masă, cu aceeași grijă acordată dinților. Resturile dentare se pot prinde de brackeți sau se pot acumula între brackeți și dinți;
- să folosești periuțele recomandate de terapeutul tău (pot fi ușor diferite de ce folosești în mod uzual, cu peri mai moi);
- să folosești periuța interdentară pe tot parcursul tratamentului;
- să folosești constant apa de gură și ața dentară – sunt ajutoare incontestabile în prevenirea formării plăcii bacteriene și a apariției cariilor;
- să folosești dușul bucal pentru completarea igienizării cavității orale;
- să respecți programul de vizite la medicul ortodont pentru ajustarea aparatului și igienizare profesională. Oricât de riguros ți-ai curăța dantura acasă, periajul profesional este superior și asigură rezultate remarcabile.
Este important să respecți aceste recomandări pentru a preveni inflamațiile gingivale și a-ți păstra sănătatea dentară.
Cât timp trebuie purtat un aparat dentar
Durata tratamentului ortodontic cu aparat dentar fix labial variază în funcție de complexitatea cazului și de tipul de aparat utilizat. De obicei, vorbim de un minim de 18 luni și un maxim de 24 de luni, dar sunt și cazuri în care se poate depăși această perioadă.
În momentul stabilirii planului de tratament, după evaluarea minuțioasă a danturii și prezentarea alternativelor terapeutice, expertul Ortho Institute poate estima cât va trebui să porți aparatul dentar. Apoi, va evalua progresul periodic, în cadrul vizitelor de ajustare a dispozitivului și de igienizare profesională, pentru a vedea dacă rezultatele pot fi obținute într-un timp mai scurt sau este necesară prelungirea perioadei de purtare.
Este important să reții că și după îndepărtarea aparatului dentar labial, cel mai probabil vei mai purta, o perioadă, un al tip de dispozitiv: un aparat de contenție numit retainer. Acesta are rolul de a preveni deplasarea dinților înapoi în pozițiile lor inițiale, stabilizând dantura și permanentizând ocluzia corectă.
Transformă-ți zâmbetul în acord cu aspirațiile tale, cu ajutorul Ortho Institute
Zâmbetul perfect aliniat nu trebuie să rămână un deziderat. Te încurajăm să apelezi la experții Ortho Institute, centru de excelență în ortodonție, respirație și postură, și să faci primul pas către obținerea unei danturi cu aspect sănătos și funcționalitate restabilită. Folosim cele mai noi tehnologii și tehnici în ortodonție, oferind tratamente avansate și personalizate.
Combinăm tehnologia de vârf cu o abordare integrativă, pentru a oferi tratamente bioprogresive și minim invazive, cu rezultate pe termen lung, iar gama de dispozitive utilizate este extrem de variată: poți alege un aparat dentar fix labial clasic, din metal, sau un model discret, care te va ajuta să reci mai ușor peste tratamentul ortodontic, cum este aparatul fix din safir sau ceramic. Programează-te acum la consultație pentru a obține zâmbetul la care visezi.
Părerile pacienților noștri
ExcelentPe baza a 47 de recenzii
Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Morosan Veronica25/06/2024La fiecare vizită am avut parte de abordare empatică și călduroasă în contextul tratamentului ortodontic. Echipa minunată și profesionistă. Recomand cu drag!Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
dorisdanila20/06/2024Copilul meu de 5 ani a primit și primește în continuare o îngrijire holistică, exact cum avem nevoie pentru ca maxilarul lui să se lărgească si să nu ajungem la o situație mai dureroasă si neplăcută. Planul lui de tratament conține si tratamente adjuvante(de tipul mioterapiei sau a terapiei cranio-sacrale) și în cazul nostru au funcționat și funcționează în continuare. Ce mi-a plăcut la doamna doctor Banică este ca nu ne-a împins sa facem cum zice ea ci sa cercetăm și să vedem care e cea mai bună soluție. De exemplu, deși am fost in repetate rânduri la Orl cu fiul meu si am făcut multe investigații din care reieșea ca totul este bine, numai cu ajutorul dânsei am reușit să aflu cât de mult restricționată este respirația fiului meu. Am primit mai departe recomandări de medici cu adevarat interesati de sănătatea copilului meu si care ne-au ajutat mult. În plus întreaga echipa este foarte bine pregătită și știu sa lucreze cu copiii. Fiul meu e zglobiu și îi e cam frică de medici, dar au reușit sa îl țină în scaunul de dentist cu povești, glume, l-au lăsat să descopere cabinetul și mereu au lucrat în ritmul lui cu multă blândețe și înțelegere.Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Bianca Gab30/05/2024Cea mai buna decizie pe care am luat-o a fost sa am incredere in instinctul meu, documentarea pe care am facut-o pe cont propriu si in echipa de la Ortho Institute ca sa incep tratamentul ortodontic. Sunt abia in a doua luna de tratament si nu imi vine sa cred cat de bine am inceput sa respir, cum limba nu imi mai sta intr-o tensiune constanta pentru ca in sfarsit are locul de care are nevoie, cum pometii si buzele imi sunt mai definite, zambetul larg, santurile nazolabiale s-au diminuat, chiar si ochii imi par mai luminosi si ridicati. O echipa atat de bine formata si informata, atenta la detalii, implicata si un tratament complet, complex, inovativ si holistic. Vin la fiecare control/programare cu entuziasm pentru ca stiu ca doamna doctor Ela Banica si fiecare membru din echipa Ortho Institute sunt absolut cei mai buni. Va multumesc pentru toata munca pe care o depuneti!Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Iulia Stancu22/03/2024Un taram magic, unde dispare, ca prin minune, teama de dentist a baietelului meu.🙂. Sunt minunati!
Întrebări frecvente
Chirurgia ortognatică este o intervenție chirurgicală care corectează anomaliile oaselor maxilare și feței, pentru a îmbunătăți masticația, vorbirea și estetica facială. Este necesară atunci când există discrepanțe severe între maxilar și mandibulă care nu pot fi corectate doar cu aparate dentare.
Tratamentul ortodontic preoperator implică purtarea aparatului dentar pentru alinierea dinților și pregătirea oaselor maxilare pentru intervenție. După operație, tratamentul ortodontic continuă pentru a stabiliza rezultatele și a asigura o mușcătură corectă și estetică.
Recuperarea după un implant dentar variază de la pacient la pacient, dar în general durează între câteva zile și câteva săptămâni. Procesul de osteointegrare, în care implantul se fixează în os, poate dura câteva luni.
Recuperarea completă poate dura câteva luni, dar majoritatea pacienților revin la activitățile normale în aproximativ 2-3 săptămâni. În primele zile după operație, pacienții pot experimenta umflături și disconfort, care se reduc treptat.
Ca orice intervenție chirurgicală, chirurgia ortognatică prezintă riscuri, cum ar fi infecții, sângerări, reacții adverse la anestezie și probleme temporare sau permanente ale nervilor faciali. Cu toate acestea, aceste riscuri sunt rare și pot fi gestionate eficient de către echipa medicală.
Te așteptăm la Ortho Institute
Strada Roma 42A, Sector 1, București
Luni – Vineri 12:00 – 20:00
Sâmbătă: 10:00 – 18:00
Duminică: Închis