Creșterea feței și a maxilarelor începe cu mult înainte ca dinții permanenți să devină vizibili
Copilul dumneavoastră are 3, 4 sau 5 ani și încă are numai dinți de lapte? Tocmai acum este un moment foarte bun pentru a-i evalua dezvoltarea dento-maxilară și cranio-facială.
Mulți părinți ajung pentru prima dată la ortodont atunci când observă problema:
„Dinții permanenți nu au loc.”
„Au început să crească strâmb.”
„Maxilarul pare prea mic.”
„Mușcătura nu este corectă.”
Dar ceea ce vedem la nivelul dinților este adesea doar partea vizibilă a unui proces de dezvoltare început cu mult înainte.
Dinții permanenți nu creează maxilarele.
Ei erup în maxilarele pe care copilul le-a dezvoltat până în acel moment.
De aceea, la ORTHO INSTITUTE recomandăm prima evaluare a dezvoltării dento-maxilare și cranio-faciale începând de la vârsta de 3 ani.
Perioada ideală: 3–6 ani.
Preferabil: înainte de erupția dinților permanenți.
Nu pentru a pune aparat dentar fiecărui copil la 3 ani.
Ci pentru a înțelege, la timp, cum crește copilul.
De ce atât de devreme?
Pentru că la copil nu evaluăm numai dinții.
Evaluăm sistemul în care aceștia se dezvoltă:
- maxilarul superior;
- mandibula;
- forma și dimensiunea arcadelor;
- palatul;
- spațiul disponibil pentru viitorii dinți permanenți;
- respirația;
- poziția limbii;
- buzele;
- masticația;
- deglutiția;
- somnul;
- echilibrul musculaturii oro-faciale;
- postura cranio-cervicală;
- direcția generală a creșterii feței.
La 3–6 ani copilul se află într-o etapă de dezvoltare activă.
Iar aici există o diferență fundamentală între copil și adult:
copilul nu este un adult mai mic.
Structurile sale sunt încă în formare.
De aceea, abordarea pediatrică nu ar trebui să însemne doar „să așteptăm să erupă dinții permanenți și apoi să îi îndreptăm”.
Trebuie să ne intereseze mai întâi structura care urmează să îi găzduiască.
Ortodonția copilului este diferită de ortodonția adolescentului sau adultului
Aceasta este probabil ideea cea mai importantă pe care părinții ar trebui să o înțeleagă.
În ortodonția adolescentului și adultului lucrăm într-un sistem cranio-facial mult mai matur.
La copil avem însă ceva extrem de valoros:
CREȘTEREA.
De aceea, în perioada timpurie vorbim nu doar despre ortodonție, ci despre ortopedie dento-facială și ghidarea creșterii cranio-faciale.
Nu ne întrebăm numai:
„Cum vom îndrepta dinții?”
Ne întrebăm:
„Cum se dezvoltă maxilarele?”
„Există suficient spațiu pentru dinții permanenți?”
„Respiră copilul bine?”
„Unde se află limba în repaus?”
„Este palatul suficient de dezvoltat transversal?”
„Mandibula se dezvoltă într-o relație armonioasă cu maxilarul?”
„Există funcții care pot influența traiectoria creșterii?”
Aceasta este o cu totul altă filozofie de evaluare.
„Dar are numai dinți de lapte.”
Și tocmai dentiția temporară ne poate oferi informații extrem de valoroase.
Un copil de 4–5 ani cu dinți de lapte foarte drepți și perfect lipiți unul de altul poate avea un zâmbet care pare frumos.
Din punct de vedere al dezvoltării însă, întrebarea este alta:
Unde vor avea loc dinții permanenți, care sunt mai mari?
În mod fiziologic, dentiția temporară prezintă frecvent spații.
Aceste spații contribuie la pregătirea arcadelor pentru dentiția permanentă.
De aceea, lipsa spațiilor dintre dinții de lapte merită evaluată, mai ales atunci când este asociată cu arcade înguste sau alte semne de dezvoltare insuficientă.
Nu trebuie întotdeauna să așteptăm apariția înghesuirii pentru a constata că spațiul este insuficient.
Putem evalua terenul înaintea problemei vizibile.
Maxilarul copilului pare mic?
Nu este numai o problemă de dinți
Părinții spun adesea:
„Are gura foarte mică.”
„Are maxilarul îngust.”
„Cerul gurii este foarte înalt.”
„Nu văd unde vor încăpea dinții.”
Aceste observații sunt importante.
Un maxilar superior îngust și un palat înalt, ogival nu reprezintă doar o problemă de aliniere dentară.
Maxilarul superior este o structură esențială a feței.
Iar palatul dur are o particularitate anatomică fundamentală:
este în același timp plafonul cavității orale și podeaua cavității nazale.
De aceea, dezvoltarea maxilarului nu poate fi privită izolat de funcția oro-facială și de respirație.
Evaluarea unui copil cu maxilar îngust trebuie să răspundă la mai multe întrebări:
- care este cauza?
- copilul respiră predominant pe nas?
- există obstrucție nazală?
- există hipertrofie adenoidiană sau amigdaliană?
- limba are suficient spațiu?
- unde se află limba în repaus?
- există ocluzie încrucișată?
- există o discrepanță transversală reală?
- există și o componentă sagitală sau verticală?
Nu tratăm o fotografie a dinților. Evaluăm un copil în creștere.
Copilul respiră pe gură? Este un semn care merită investigat
Un copil sănătos ar trebui să poată respira confortabil, predominant pe nas, în repaus.
Cu toate acestea, părinții observă frecvent:
„Doarme cu gura deschisă.”
„Ziua stă mereu cu buzele întredeschise.”
„Respiră pe gură când se uită la televizor.”
„Sforăie.”
„Are nasul mereu înfundat.”
„Își schimbă poziția capului când respiră.”
Respirația orală nu trebuie redusă automat la un simplu „obicei”.
Poate exista o cauză obstructivă ORL, o componentă funcțională sau o combinație între acestea.
Când respirația pe gură persistă, copilul trebuie să se adapteze.
Gura se deschide.
Limba poate coborî din contactul cu palatul.
Mandibula își poate modifica poziția.
Musculatura oro-facială își schimbă echilibrul.
Capul și gâtul pot adopta strategii posturale compensatorii.
Iar toate acestea se întâmplă într-o perioadă în care copilul crește.
Literatura medicală descrie asocieri între respirația orală pediatrică și anumite modificări dento-faciale, inclusiv arcade mai înguste, palat mai profund, modificări ale pattern-ului vertical de creștere și o prevalență mai mare a unor malocluzii.[1–3]
Aceasta nu înseamnă că respirația orală produce aceeași modificare facială la fiecare copil.
Dezvoltarea cranio-facială este multifactorială.
Dar înseamnă că:
respirația copilului trebuie evaluată atunci când evaluăm creșterea feței.
Copilul doarme cu gura deschisă, sforăie sau scrâșnește dinții?
Nu ignorați acest lucru doar pentru că este mic.
Respirația zgomotoasă, sforăitul, somnul agitat, pozițiile neobișnuite de somn sau respirația orală nocturnă merită discutate cu medicul.
În funcție de situație, copilul poate avea nevoie de evaluare interdisciplinară:
ortopedie dento-facială / ortodonție pediatrică + ORL pediatric + pediatrie / medicină a somnului + terapie miofuncțională oro-facială.
Ortodontul nu înlocuiește medicul ORL.
Medicul ORL nu înlocuiește evaluarea dezvoltării maxilarelor.
Iar permeabilitatea nazală nu este sinonimă cu normalizarea automată a tuturor funcțiilor oro-faciale.
Structura și funcția trebuie evaluate împreună.
Limba copilului: un „aparat ortodontic” natural care funcționează permanent
Limba este unul dintre elementele funcționale importante ale sistemului oro-facial.
Nu contează numai cum se mișcă atunci când copilul vorbește.
Contează și:
- unde se află în repaus;
- cum participă la deglutiție;
- cum interacționează cu palatul;
- dacă are suficient spațiu;
- dacă există restricții funcționale;
- dacă rămâne permanent într-o poziție joasă;
- dacă se interpune între arcade.
Dinții și maxilarele se află permanent într-un echilibru între forțele limbii, obrajilor și buzelor.
De aceea, atunci când observăm postură joasă a limbii, deglutiție atipică, interpunere linguală sau lipsa competenței labiale, nu privim aceste semne izolat.
Le integrăm în tabloul dezvoltării copilului.
Ce sunt dezechilibrele miofuncționale oro-faciale?
Pot implica:
- postura limbii;
- postura buzelor;
- masticația;
- deglutiția;
- respirația;
- coordonarea musculaturii oro-faciale;
- unele obiceiuri orale persistente.
Uneori problema este predominant funcțională.
Alteori funcția se adaptează unei probleme structurale sau obstructive.
Foarte frecvent cele două coexistă.
Din acest motiv nu este suficient să spunem unui copil:
„Ține gura închisă.”
Mai întâi trebuie să știm dacă poate să o țină închisă și să respire confortabil pe nas.
Structura influențează funcția. Funcția influențează creșterea.
Acesta este unul dintre principiile centrale ale evaluării copilului în dezvoltare.
Un maxilar foarte îngust poate modifica spațiul disponibil pentru limbă.
O limbă care nu ocupă adecvat spațiul oral poate modifica echilibrul funcțional.
Obstrucția nazală poate determina adaptări respiratorii.
Aceste adaptări pot influența postura mandibulei, a limbii și a capului.
De aceea, nu căutăm o singură cauză pentru fiecare problemă.
Căutăm relațiile dintre structură, funcție, respirație și creștere.
De ce perioada 3–6 ani este atât de importantă?
Pentru că este o etapă de dezvoltare intensă și precede tranziția majoră către dentiția mixtă.
În această perioadă putem identifica precoce:
- deficit transversal maxilar;
- palat înalt și îngust;
- ocluzie încrucișată;
- mandibulă poziționată posterior;
- asimetrii funcționale;
- lipsa spațiilor fiziologice;
- anumite tipare verticale de dezvoltare;
- respirație orală;
- incompetență labială;
- postura joasă a limbii;
- deglutiție atipică;
- obiceiuri orale;
- semne care justifică evaluarea ORL;
- semne asociate tulburărilor respiratorii în somn.
La această vârstă obiectivul nostru nu este să „îndreptăm tot”.
Obiectivul este să distingem:
ce este normal;
ce trebuie monitorizat;
ce trebuie investigat;
și ce ar beneficia de intervenție la momentul potrivit.
„Nu este mai bine să așteptăm să erupă toți dinții permanenți și abia apoi să începem tratamentul?”
Nu. Pentru că maxilarele nu se vor dezvolta automat suficient doar pentru că așteptăm.
Dacă există deja un deficit de dezvoltare, un maxilar îngust, un palat înalt, lipsă de spațiu sau dezechilibre funcționale, acestea nu trebuie lăsate ani întregi în speranța că se vor corecta singure.
Dinții permanenți vor erupe în structurile pe care copilul le are la acel moment.
Dacă maxilarele sunt prea mici, prea înguste sau insuficient dezvoltate, simpla așteptare nu creează automat spațiul necesar.
De aceea, evaluarea trebuie făcută de la 3 ani, ideal între 3 și 6 ani, înainte de erupția dinților permanenți, astfel încât dezvoltarea maxilarelor să poată fi urmărită și, atunci când este necesar, ghidată activ.
Nu așteptăm ca dinții permanenți să ne arate că maxilarele nu au crescut suficient.
Încercăm să identificăm acest lucru înainte.
Dacă obiectivul este însă dezvoltarea cranio-facială, trebuie să privim copilul înainte ca această etapă de creștere să treacă.
Nu înseamnă că după 6, 7 sau 8 ani nu mai putem face nimic.
Bineînțeles că putem.
Dar biologia nu este aceeași la toate vârstele, iar anumite probleme este preferabil să fie identificate înainte de a deveni mai complexe.
Growth can be guided. Growth cannot be repeated.
Evaluarea de la 3 ani NU înseamnă aparat dentar pentru fiecare copil
Evaluare precoce nu înseamnă tratament precoce obligatoriu.
Un copil poate veni la 3 ani și poate avea o dezvoltare favorabilă.
Excelent.
Îl monitorizăm.
Alt copil poate avea nevoie doar de corectarea unui obicei.
Altul poate necesita o evaluare ORL.
Altul poate avea o disfuncție miofuncțională.
Alt copil poate prezenta deja o discrepanță scheletală sau transversală pentru care există indicație de intervenție.
Nu tratăm fiecare copil.
Dar considerăm că dezvoltarea fiecărui copil merită evaluată.
Aceasta este diferența.
De fapt, toți copiii au nevoie de ghidaj în perioada de creștere
Nu toți copiii au nevoie de aparat dentar.
Dar aproape toți copiii beneficiază de evaluarea și supravegherea atentă a creșterii cranio-faciale, iar foarte mulți au nevoie, într-o anumită etapă, de ghidare funcțională, ortopedică sau interdisciplinară.
În practica actuală întâlnim frecvent copii cu maxilare insuficient dezvoltate, palate înguste și înalte, lipsă de spațiu, respirație orală, poziție joasă a limbii, deglutiție atipică sau alte dezechilibre miofuncționale oro-faciale.
De aceea, nu este suficient să așteptăm apariția unei probleme dentare evidente.
Creșterea trebuie evaluată devreme, urmărită și, atunci când este necesar, ghidată.
Asta nu înseamnă tratament identic pentru toți.
Înseamnă intervenția potrivită, pentru copilul potrivit, la momentul biologic potrivit.
Înseamnă:
- respirație nazală funcțională;
- masticație adecvată;
- alimentație și consistențe corespunzătoare vârstei;
- funcție oro-facială echilibrată;
- eliminarea obiceiurilor nocive;
- sănătate dentară;
- somn de calitate;
- monitorizarea erupției și a dezvoltării maxilarelor.
Prevenția adevărată nu înseamnă să așteptăm boala.
Înseamnă să urmărim dezvoltarea înainte de apariția problemei.
12 semne pe care un părinte le poate observa acasă
Programați o evaluare mai ales dacă observați unul sau mai multe dintre aceste semne:
1. Copilul respiră frecvent pe gură
2. Doarme cu gura deschisă
3. Sforăie sau respiră zgomotos în somn
4. Are somn agitat
5. Ține frecvent buzele întredeschise
6. Are „cerul gurii” foarte înalt și îngust
7. Maxilarul pare mic sau îngust
8. Dinții de lapte sunt foarte înghesuiți sau nu există deloc spații între ei
9. Mandibula pare retrasă sau deviată
10. Mușcătura este inversă sau asimetrică
11. Limba stă frecvent jos sau între dinți
12. Mestecă predominant pe o parte sau prezintă o deglutiție atipică
Aceste semne nu reprezintă singure un diagnostic.
Sunt însă motive bune pentru a verifica dezvoltarea copilului.
Ce evaluăm la ORTHO INSTITUTE la un copil de 3–6 ani?
Evaluarea nu începe și nu se termină cu întrebarea:
„Are nevoie de aparat dentar?”
1. CREȘTEREA CRANIO-FACIALĂ
Analizăm dezvoltarea globală a feței și relația dintre maxilar și mandibulă.
Ne interesează cele trei dimensiuni ale creșterii:
transversală — sagitală — verticală.
Pentru că o față nu crește într-un singur plan.
2. MAXILARUL SUPERIOR
Evaluăm:
- lățimea;
- forma;
- simetria;
- dezvoltarea arcadei;
- palatul;
- relația transversală;
- spațiul disponibil.
3. MANDIBULA
Evaluăm:
- poziția;
- dimensiunea;
- simetria;
- relația cu maxilarul;
- eventualele deviații funcționale.
4. DINȚII ȘI SPAȚIUL PENTRU DENTIȚIA PERMANENTĂ
Nu ne interesează doar dacă dinții de lapte sunt drepți.
Ne interesează dacă arcadele par pregătite pentru ceea ce urmează.
5. RESPIRAȚIA
Observăm:
- respirația nazală versus orală;
- postura gurii în repaus;
- competența labială;
- istoricul ORL;
- sforăitul;
- simptomele nocturne.
Atunci când există suspiciuni, colaborarea cu medicul ORL pediatru este esențială.
6. FUNCȚIA ORO-FACIALĂ
Analizăm:
- postura limbii;
- mobilitatea ei;
- masticația;
- deglutiția;
- buzele;
- obrajii;
- pattern-urile musculare;
- obiceiurile orale.
7. SOMNUL
Întrebăm despre:
- sforăit;
- respirație orală nocturnă;
- somn agitat;
- treziri;
- poziții neobișnuite de somn;
- alte semne care pot justifica investigații suplimentare.
8. POSTURA ȘI ADAPTĂRILE FUNCȚIONALE
Poziția capului și a gâtului poate reprezenta o adaptare la funcție și respirație.
Atunci când este necesar, evaluarea devine interdisciplinară.
Copilul nu este „doar dinți”
Aceasta este filosofia care stă la baza evaluării pediatrice la ORTHO INSTITUTE.
Un copil este un organism în dezvoltare.
Maxilarele nu cresc separat de limbă.
Limba nu funcționează separat de respirație.
Respirația nu poate fi privită separat de nas și faringe.
Somnul nu este separat de respirație.
Iar toate acestea se petrec în timp ce fața copilului se dezvoltă.
ONE CHILD. ONE GROWTH SYSTEM.
Întrebări frecvente despre prima evaluare ortodontică a copilului
La ce vârstă recomandați prima evaluare?
La ORTHO INSTITUTE recomandăm evaluarea dezvoltării dento-maxilare și cranio-faciale începând de la 3 ani.
Perioada 3–6 ani este deosebit de valoroasă deoarece copilul se află într-o etapă activă de dezvoltare, înaintea erupției majorității dinților permanenți.
Este prea devreme la 3 ani?
Nu pentru o evaluare a creșterii.
La această vârstă nu urmărim doar dacă are nevoie de aparat dentar. Evaluăm modul în care se dezvoltă maxilarele, arcadele, respirația și funcțiile oro-faciale.
Un copil de 3 ani poate purta aparat dentar?
Uneori există indicații terapeutice precoce, dar evaluarea la 3 ani nu presupune întodeauna tratament cu aparat dentar.
Decizia depinde de problema identificată, severitate, dezvoltarea copilului și momentul biologic optim pentru intervenție.
Dacă dinții de lapte sunt drepți, mai trebuie evaluat?
Da.
Dinții drepți nu ne spun singuri dacă dimensiunea maxilarelor este suficientă sau dacă respirația și funcțiile oro-faciale sunt favorabile.
Ce înseamnă dacă nu există spații între dinții de lapte?
Poate însemna că spațiul disponibil pentru viitorii dinți permanenți este limitat.
Nu reprezintă automat o problemă, dar merită evaluat în contextul dimensiunii arcadelor și al dezvoltării generale.
Ce înseamnă palat ogival la copil?
Este un palat înalt, adesea asociat cu o arcadă maxilară îngustă.
Semnificația sa trebuie stabilită clinic, în contextul dezvoltării maxilarului, ocluziei, funcției limbii și respirației.
Copilul meu respiră pe gură. La ce medic trebuie să merg?
Respirația orală persistentă necesită în primul rând înțelegerea cauzelor.
În funcție de situație, evaluarea poate implica ORL pediatric, ortopedie dento-facială/ortodonție pediatrică, pediatrie, medicină a somnului și terapie miofuncțională oro-facială.
Dacă polipii sau amigdalele au fost tratați, problema este rezolvată?
Rezolvarea obstrucției este foarte importantă, dar trebuie reevaluate și funcțiile dezvoltate în timp: respirația, postura orală, limba, deglutiția și dezvoltarea dento-facială.
Copilul trebuie privit ca sistem.
Respirația pe gură poate influența forma feței?
Literatura descrie o asociere între respirația orală persistentă și anumite caracteristici dento-faciale și cranio-faciale la copii.
Nu există însă un singur „tip de față” și nu fiecare copil dezvoltă aceleași modificări. Creșterea este multifactorială.
Până la ce vârstă este ideal să facem această evaluare?
Ideal este să începem între 3 și 6 ani și, preferabil, înainte de instalarea dentiției permanente.
Dacă această perioadă a trecut, nu înseamnă că este prea târziu pentru evaluare. Înseamnă doar că nu mai trebuie amânată.
Un mesaj pentru părinți
Nu trebuie să deveniți specialiști în ortodonție.
Nu trebuie să decideți singuri dacă palatul este prea îngust.
Nu trebuie să măsurați maxilarele copilului.
Și nu trebuie să știți dacă respirația sa este cauza sau consecința unei anumite adaptări.
Trebuie doar să veniți suficient de devreme încât să putem afla.
Un control la 3–6 ani poate spune uneori:
„Totul evoluează foarte bine. Ne revedem peste un an.”
Iar acesta este un rezultat excelent.
Alteori poate identifica un element care merită investigat sau corectat înainte de apariția unei probleme mai mari.
Aceasta este valoarea prevenției.
Nu așteptați ca dinții permanenți să vă arate că maxilarele au fost prea mici
Dacă aveți un copil între 3 și 6 ani, acesta este un moment potrivit pentru evaluarea dezvoltării dento-maxilare și cranio-faciale.
Nu trebuie să existe deja dinți strâmbi.
Nu trebuie să existe deja o malocluzie severă.
Nu trebuie să așteptați până când problema devine evidentă.
Tratamentul nu începe cu aparatul dentar.
Începe cu înțelegerea creșterii.
Prima evaluare: de la 3 ani.
Ideal: 3–6 ani.
Preferabil: înainte de erupția dinților permanenți.
GROWTH CAN BE GUIDED.
GROWTH CANNOT BE REPEATED.