RESPIRAȚIE, SFORĂIT ȘI APNEE DE SOMN
No posts were found for provided query parameters.
Respirația corectă este esențială pentru o sănătate optimă și un somn odihnitor. O respirație incorectă favorizează sforăitul și apneea obstructivă în somn – un „trio” extrem de problematic, care afectează semnificativ calitatea vieții și poate avea consecințe extrem de grave asupra sănătății. Adesea subdiagnosticate, aceste tulburări pot duce la oboseală cronică și la scăderea productivității și reprezintă un factor de risc important pentru boli cardiovasculare, diabet și accidente vasculare cerebrale.
Ortho Institute, centru de excelență în ortodonție, respirație și postură, oferă soluții moderne pentru tratarea acestor afecțiuni, prin abordări integrate, ce corectează cauzele profunde ale problemelor respiratorii. Programele terapeutice pe care le derulăm sunt concepute de echipe multidisciplinare, coordonate de dr. Ela Bănică, pionieră în ortodonția funcțională, posturală și miofuncțională în România, și sunt personalizate pentru a răspunde întocmai nevoilor fiecărui pacient. Astfel, ne asigurăm că obținem rezultate remarcabile și durabile.
Cauzele problemelor respiratorii și impactul lor asupra sănătății
Sforăitul și apneea obstructivă în somn (o tulburare care determină oprirea respirației în somn în mod repetat, în episoade ce se pot repeta de câteva zeci de ori pe noapte) apar din cauza obstrucției căilor aeriene superioare. Acest fenomen poate fi determinat de factori precum:
- anomalii structurale oro-faciale (amigdale mărite, polipi, deviație de sept, un palat dur cu arc înalt combinat cu o bază îngustă a pasajului nazal);
- un tonus muscular redus la nivelul gâtului și al limbii;
- alergii care determină hipertrofia cornetelor nazale;
- obezitate;
- probleme posturale.
Apneea obstructivă duce la scăderea nivelului de oxigen din sânge și la un somn fragmentat, de foarte slabă calitate. Pe termen lung, acest lucru crește riscul de hipertensiune arterială, diabet, boli cardiovasculare și chiar accidente vasculare cerebrale. Lipsa unui somn odihnitor afectează și sistemul imunitar, făcând organismul mai vulnerabil la infecții și inflamații cronice, iar oxigenarea inadecvată din timpul nopții poate agrava stările de anxietate și depresie.
În plus, calitatea vieții scade semnificativ pe toate planurile, când nu ne odihnim: ne sunt afectate concentrarea, memoria și alte funcții cognitive, scade performanța la școală sau la locul de muncă și crește riscul de accidente. Starea generală ne este alterată și au de suferit atât relațiile profesionale, cât și cele personale.
Cum poate ortodonția trata apneea obstructivă în somn
Un ortodont specializat poate interveni eficient asupra cauzelor apneei obstructive în somn. Care sunt terapiile recomandate de experții la Ortho Institute, în funcție de cauza acestei tulburări?
- Terapii respiratorii – tehnici de respirație și exerciții personalizate pentru musculatura gâtului și a gurii prin care este eliminată respirația orală și este eficientizată și consolidată respirația nazală.
- Dispozitive de avansare mandibulară – gutiere personalizate, care repoziționează mandibula și limba, pentru a menține deschise căile respiratorii în timpul somnului.
- Expansiune scheletală maxilară – un tratament ortopedic avansat, care corectează dezvoltarea insuficientă a maxilarului superior, frecvent asociată cu apneea obstructivă.
- Ortopedie craniofacială – abordare inovatoare, care echilibrează structurile craniofaciale, ameliorând respirația și postura.
- Chirurgie de avansare maxilo-mandibulară (maxilarele sunt rotite în sens invers acelor de ceasornic și trase în față), când maxilarele nu sunt aliniate și împiedică respirația corectă și eficientă.
- Chirurgie ORL, care poate consta în amigdalectomie, adenoidectomie, septoplastie, coblație, uvuloplastie sau alte intervenții menite să deschidă căile respiratorii.
Pentru obținerea celor mai bune rezultate, poate fi necesară combinarea a două sau mai multe terapii, oportunitatea unui tratament complex fiind stabilită de medicul curant după evaluare. În acest caz, în alcătuirea planului sunt implicați mai mulți specialiști, care lucrează integrat pentru personalizarea tratamentului, implementarea sa corectă și monitorizarea progresului.
Importanța respirației nazale pentru un somn odihnitor
Respirația nazală, corectă, este fundamentală pentru un somn de calitate, pentru că:
- filtrează, încălzește și umidifică aerul inspirat, protejând căile respiratorii inferioare;
- asigură un flux adecvat de oxigen în toate țesuturile din organism;
- susține dezvoltarea armonioasă a feței și maxilarelor;
- reduce riscul de infecții respiratorii și de alergii.
Respirația orală, pe de altă parte, duce la afecțiuni dentare, influențează negativ postura și scade semnificativ calitatea somnului. La copii, aceasta poate afecta dezvoltarea maxilarelor, favorizând malocluziile și alte probleme de sănătate orală.
Terapia ortodontică personalizată de la Ortho Institute ajută la reeducarea respirației nazale, ameliorarea sau vindecarea apneei și obținerea odihnei de calitate, esențială pentru sănătate și funcționare optimă din punct de vedere fizic, cognitiv și emoțional.
Beneficiile terapiei miofuncționale în corectarea problemelor de respirație
Terapia miofuncțională, care include aparate intraorale și exerciții specifice pentru tonifierea mușchilor oro-faringieni, este o metodă naturală, non-invazivă, extrem de eficientă de a combate sforăitul și apneea obstructivă. Acest tratament vine cu beneficii importante pentru pacienți:
- educarea și consolidarea respirației nazale;
- tonifierea musculaturii limbii și gâtului, pentru prevenirea colapsului căilor aeriene;
- reducerea vibrațiilor țesuturilor moi care provoacă sforăitul.
Exercițiile miofuncționale sunt recomandate atât pentru copii, cât și pentru adulți, fiind integrate în planurile de tratament personalizate de la Ortho Institute. Pacienții clinicii noastre care urmează acest tip de terapie au observat o reducere semnificativă a severității apneei în somn, considerând că nu mai este necesară o intervenție chirurgicală pentru tratarea problemei lor de sănătate.
Te așteptăm la Ortho Institute pentru un plan terapeutic personalizat
Problemele de respirație, sforăit și apnee în somn sunt adesea interconectate și necesită o abordare integrată. La Ortho Institute, echipa include specialiști din mai multe arii de expertiză, care pot stabili planuri de tratament complexe, ce vin cu soluții atât pentru tulburările diagnosticate, cât și pentru cauzele profunde ale acestora.
Dacă te confrunți cu problemele de respirație, te așteptăm la Ortho Institute pentru a o evaluare de specialitate. Programează-te pentru a beneficia de soluții moderne de tratament, care te pot ajuta să obții un somn odihnitor și o sănătate mai bună.