Aparate dentare și ortopedice mobile

Aparat Invizibil (1)

Aparate Dentare Mobile

Alinierea dinților și corectarea mușcăturii este și despre estetică, dar și despre funcționalitate, iar pașii în această direcție trebuie făcuți cât mai devreme în viață, pentru a asigura o dezvoltare orofacială armonioasă. La Ortho Institute, centru de excelență în ortodonție, respirație și postură, îți punem la dispoziție o gamă variată de aparate dentare mobile, care „lucrează” discret și în condiții de confort la obținerea zâmbetului visat, atât pentru copii, cât și pentru adulți. 

Aceste aparate reprezintă o soluție versatilă și tot mai populară de tratament ortodontic modern și vin într-o gamă variată, care răspunde nevoilor fiecărui pacient. Fie că este vorba de un tratament preventiv, interceptiv sau estetic, ele pot pot face o reală diferență în sănătatea și armonia dento-facială.  

 

Ce sunt aparatele dentare mobile 

Aparatele dentare mobile sunt dispozitive ortodontice care oferă o flexibilitate mai mare în utilizare decât aparatele fixe. Fără a fi fixate pe dinți cu brackeți, acestea pot fi scoase și apoi reintroduse în cavitatea bucală de pacient, fără intervenția medicului ortodont. Înlăturarea lor este recomandată, de regulă, pentru efectuarea igienei orale, înaintea mesei și în afara orelor de purtare prevăzute în planul personalizat de tratament. Iar reinserarea se face după igienizarea corectă a aparatelor, conform indicațiilor medicului ortodont. 

Aceste dispozitive de corectare a ocluziei sunt utilizate frecvent la copii, în fazele timpurii ale dezvoltării dentare, dar pot fi recomandate și adolescenților sau adulților, în funcție de complexitatea cazului. Rolul lor variază de la ghidarea creșterii oaselor maxilare și corectarea obiceiurilor vicioase, până la alinierea treptată a dinților sau menținerea rezultatelor obținute după un tratament ortodontic cu aparat fix. 

 

Tipuri de aparate dentare mobile 

Diversitatea cazurilor ortodontice a dus, în timp, la dezvoltarea mai multor tipuri de aparate dentare mobile, fiecare având un scop bine definit și indicii clare de utilizare. De la plăcuțele acrilice tradiționale, recomandate copiilor aflați în perioada de creștere, până la sistemele moderne de alignere invizibile utilizate cu succes la adolescenți și adulți, ortodonția mobilă oferă în prezent soluții eficiente și adaptabile. 

Alegerea tipului potrivit de aparat dentar mobil se face în urma unei evaluări amănunțite, ținând cont de vârsta pacientului, particularitățile cazului, obiceiurile vicioase și obiectivele tratamentului ortodontic. 

La Ortho Institute, fiecare dintre aceste opțiuni este integrată într-un plan personalizat, ghidat de expertiza medicală a echipei coordonate de dr. Ela Bănică, pionieră în ortodonția funcțională, posturală și miofuncțională în România, și susținut de cele mai noi tehnologii disponibile în ortodonție. 

 

Plăcuțe mobile 

Plăcuțele mobile sunt aparate realizate din material acrilic dur, prevăzute cu arcuri metalice și un șurub central care permite expansiunea treptată a arcadei dentare. Sunt cel mai des recomandate copiilor în creștere și au rolul de a corecta problemele minore de aliniere sau de a ghida dezvoltarea osoasă. 

Acestea sunt eficiente în tratamentele ortodontice precoce, atunci când se dorește corectarea unor obiceiuri vicioase, precum suptul degetului sau respirația orală, dar și pentru a crea spațiu suficient pentru erupția corectă a dinților permanenți.

 

Invisalign 

Invisalign este un sistem modern de aliniere dentară bazat pe gutiere transparente, personalizate pentru fiecare pacient. Deși este considerat un tratament pentru adulți, Invisalign este potrivit și pentru adolescenți sau, în unele cazuri, chiar pentru copii. 

Gutierele se schimbă la fiecare 1-2 săptămâni, în funcție de planul de tratament, și sunt aproape invizibile, fiind ideale pentru persoanele care își doresc un tratament discret. 

 

Suresmile Aligners 

Suresmile este un sistem de alignere personalizate, integrate într-o tehnologie digitală avansată, care oferă precizie sporită în alinierea dinților. Deosebirea față de alte tipuri de alignere constă în faptul că poate fi utilizat împreună cu aparatele fixe convenționale, pentru a le crește eficiența și a reduce durata tratamentului. 

Pentru pacienții care își doresc rezultate rapide și previzibile, Suresmile combină beneficiile aparatelor mobile cu avantajele controlului digital detaliat asupra mișcărilor dentare. 

 

Functional Frankel 

Aparatul Frankel este realizat dintr-o singură piesă, formată din scuturi acrilice și sârme din oțel inoxidabil. Este un aparat funcțional, menit să stimuleze dezvoltarea armonioasă a oaselor maxilare și să corecteze poziția limbii, buzelor și obrajilor, influențând în mod pozitiv respirația și postura facială. 

Este eficient în tratamentele ortodontice preventive, fiind folosit mai ales la copii, într-o perioadă în care creșterea este activă și poate fi influențată pozitiv prin terapie. 

 

Functional Bionator 

Functional Bionator este un aparat utilizat pentru corectarea discrepanțelor dintre maxilarul superior și cel inferior. Contribuie la echilibrarea raportului între cele două arcade, în special în cazurile de ocluzie inversă sau de retruzie mandibulară. 

Prin repoziționarea funcțională a mandibulei, acest tip de aparat ajută la îmbunătățirea masticației, vorbirii și respirației. De asemenea, este confortabil și ușor de purtat, ceea ce îl face potrivit pentru tratamente pe termen lung. 

 

Când sunt recomandate aparatele dentare mobile 

Aparatele dentare mobile sunt recomandate în mai multe situații, în funcție de vârstă, stadiul de dezvoltare al dinților și obiectivele tratamentului ortodontic: 

  • în copilărie, pentru tratamente ortodontice interceptive, adică intervenții timpurii menite să corecteze sau să prevină probleme majore; 
  • pentru ghidarea creșterii oaselor maxilare, atunci când există dezechilibre între mandibulă și maxilarul superior; 
  • în cazuri de malpoziție ușoară a dinților permanenți; 
  • ca aparate de contenție (retainer), după finalizarea tratamentului cu aparat dentar fix; 
  • pentru pacienții care nu pot purta aparate fixe din motive medicale sau personale (alergii la anumite materiale, probleme de igienă dentară, preferințe estetice). 

Medicul ortodont va stabili, în urma unei evaluări complete, dacă un aparat mobil este mai potrivit pentru tratament decât unul fix și ce tip este cel mai eficient pentru obiectivele pacientului. 

 

Diferența dintre aparatele dentare mobile și cele fixe 

Principala diferență dintre aparatele dentare mobile și cele fixe constă în modul de utilizare și gradul de control asupra mișcărilor dentare. 

Aparatele mobile pot fi scoase de pacient, ceea ce oferă mai mult confort, dar implică o responsabilitate sporită în respectarea timpului de purtare. Sunt, în general, recomandate în tratamente ușoare sau în fazele de dezvoltare osoasă. 

Aparatele fixe, pe de altă parte, sunt „lipite” pe dinți și asigură un control mai precis al mișcărilor dentare. Sunt indicate pentru malpoziții dentare complexe, rotații sau înghesuiri severe. 

În general, tratamentul ortodontic începe cu un aparat mobil în copilărie, pentru a pregăti arcadele dentare, și poate continua cu un aparat fix în adolescență, pentru o corectare completă și rezultate durabile. 

 

Beneficiile acestor tipuri de aparate dentare 

Utilizarea aparatelor dentare mobile aduce o serie de beneficii notabile, atât din punct de vedere ortodontic, cât și funcțional. 

  • Flexibilitate și confort. Pacienții pot înlătura aparatul în timpul meselor sau igienei orale, ceea ce reduce riscul acumulării de placă bacteriană și al apariției cariilor sau inflamațiilor gingivale. 
  • Tratament personalizat – fiecare aparat este realizat după nevoile individuale, oferind rezultate mai precise și mai rapide. 
  • Corectarea timpurie a problemelor dento-maxilare. În cazul copiilor, tratamentul interceptiv poate preveni necesitatea intervențiilor mai invazive pe termen lung. 
  • Estetică superioară – în cazul alignerelor (Invisalign, Suresmile), discreția este un avantaj major pentru adolescenți și adulți. 
  • Influențarea dezvoltării osoase și musculare. Aparatele funcționale, precum Frankel sau Bionator, contribuie la armonizarea întregului sistem oro-facial. 
  • Costuri mai reduse în unele cazuri, comparativ cu aparatele fixe, mai ales pentru tratamentele ortodontice de scurtă durată. 

 

Tratamentele ortodontice cu aparat dentar la Ortho Institute 

La Ortho Institute, fiecare tratament ortodontic începe cu o evaluare completă, ce implică tehnologie digitală de ultimă generație: scanare 3D, fotografii intraorale și extraorale, radiografii și analize de postură. Astfel, putem stabili un plan personalizat, adaptat nu doar dinților, ci întregii funcții oro-faciale și posturale. 

Echipa noastră de medici ortodonți are o vastă experiență în utilizarea aparatelor dentare mobile, precum și în integrarea lor în tratamente complexe. Indiferent dacă ești copil, adolescent sau adult, vom alege împreună soluția cea mai potrivită pentru tine. 

Ne diferențiem printr-o abordare holistică, ce ține cont de respirație, masticație, deglutiție, vorbire și postură – toate acestea contribuind la un tratament ortodontic complet și durabil. 

 

Programează-te la Ortho Institute, fă primul pas către obținerea danturii visate 

Dacă îți dorești un zâmbet sănătos, o mușcătură corectă și o dezvoltare orofacială armonioasă, aparatele dentare mobile pot fi soluția ideală pentru tine sau copilul tău. La Ortho Institute, îți oferim acces la dispozitive corective moderne, tratamente personalizate și expertiza unei echipe de top în ortodonție, respirație și postură. 

Suntem aici să te ghidăm către obținerea danturii visate. Programează-te pentru o consultație și hai să vedem care este soluția ideală de tratament pentru tine! 

Ortho Institute, centru de excelență în ortodonție, respirație și postură
Prevenție

Diagnosticarea precoce, încă din primii ani de viaţă, înseamnă un tratament mai eficient, mai scurt şi mai puţin costisitor.

Tratament holistic

Înţelegem planul de tratament ortodontic ca un tratament al întregului corp şi al minţii, cu efecte pozitive în corectarea posturii şi îmbunatăţirea performanţelor sportive şi intelectuale.

Tratament integrativ

Abordăm sănătatea ortodontică a pacientului ca un întreg, nu doar simptomul sau zona afectată. Astfel, oferim rezultate durabile și stabile pe termen lung.

Peste 20 de ani de experiență

Cu o experiență vastă în Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială timp de peste 20 de ani, Dr. Ela Bănică se remarcă prin expertiza sa internațională, având studii la universități de prestigiu din Paris și Londra, și o contribuție de 11 ani în calitate de cadru universitar.

Ce spun pacienții Ortho Institute
Publicat pe Google Google
Morosan Veronica profile picture
Morosan Veronica
Iunie 25, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
La fiecare vizită am avut parte de abordare empatică și călduroasă în contextul tratamentului ortodontic. Echipa minunată și profesionistă. Recomand cu drag!
Publicat pe Google Google
dorisdanila profile picture
dorisdanila
Iunie 20, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Copilul meu de 5 ani a primit și primește în continuare o îngrijire holistică, exact cum avem nevoie pentru ca maxilarul lui să se lărgească si să nu ajungem la o situație mai dureroasă si neplăcută. Planul lui de tratament conține si tratamente adjuvante(de tipul mioterapiei sau a terapiei cranio-sacrale) și în cazul nostru au funcționat și funcționează în continuare. Ce mi-a plăcut la doamna doctor Banică este ca nu ne-a împins sa facem cum zice ea ci sa cercetăm și să vedem care e cea mai bună soluție. De exemplu, deși am fost in repetate rânduri la Orl cu fiul meu si am făcut multe investigații din care reieșea ca totul este bine, numai cu ajutorul dânsei am reușit să aflu cât de mult restricționată este respirația fiului meu. Am primit mai departe recomandări de medici cu adevarat interesati de sănătatea copilului meu si care ne-au ajutat mult. În plus întreaga echipa este foarte bine pregătită și știu sa lucreze cu copiii. Fiul meu e zglobiu și îi e cam frică de medici, dar au reușit sa îl țină în scaunul de dentist cu povești, glume, l-au lăsat să descopere cabinetul și mereu au lucrat în ritmul lui cu multă blândețe și înțelegere.
Publicat pe Google Google
Andra Galin profile picture
Andra Galin
Iunie 5, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Publicat pe Google Google
Bianca Radu profile picture
Bianca Radu
Iunie 5, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Publicat pe Google Google
Radu-Vasile Nache profile picture
Radu-Vasile Nache
Iunie 5, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Publicat pe Google Google
casiana subtirelu profile picture
casiana subtirelu
Iunie 5, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Publicat pe Google Google
Bianca Gab profile picture
Bianca Gab
Mai 30, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Cea mai buna decizie pe care am luat-o a fost sa am incredere in instinctul meu, documentarea pe care am facut-o pe cont propriu si in echipa de la Ortho Institute ca sa incep tratamentul ortodontic. Sunt abia in a doua luna de tratament si nu imi vine sa cred cat de bine am inceput sa respir, cum limba nu imi mai sta intr-o tensiune constanta pentru ca in sfarsit are locul de care are nevoie, cum pometii si buzele imi sunt mai definite, zambetul larg, santurile nazolabiale s-au diminuat, chiar si ochii imi par mai luminosi si ridicati. O echipa atat de bine formata si informata, atenta la detalii, implicata si un tratament complet, complex, inovativ si holistic. Vin la fiecare control/programare cu entuziasm pentru ca stiu ca doamna doctor Ela Banica si fiecare membru din echipa Ortho Institute sunt absolut cei mai buni. Va multumesc pentru toata munca pe care o depuneti!
Publicat pe Google Google
Iulia Stancu profile picture
Iulia Stancu
Martie 22, 2024
Google star 1Google star 2Google star 3Google star 4Google star 5Trustindex verifică că sursa originală a recenziei este Google.
Un taram magic, unde dispare, ca prin minune, teama de dentist a baietelului meu.🙂. Sunt minunati!
Te așteptăm la Ortho Institute