Faza de contenție
Condiții ce trebuie îndeplinite pentru efectuarea tratamentului ortodontic Absența Cariei Dentare: Dinții trebuie să fie sănătoși, fără procese carioase. Este esențial ca dinții să fie îndepărtați de carii pentru a asigura o bază solidă pentru aplicarea aparatului ortodontic.Țesut de Suport Sănătos:
Etapele creșterii
Etapa 1: Prevenire / Intercepție (3 - 6 Ani)În această etapă foarte importantă, suntem preocupați de mult mai mult decât de starea dinților copilului tău. Dr. Ela Bănică este interesată de poziția și simetria maxilarelor, de creșterea lor, de spațiile
Tratament ortodontic precoce începând cu vârsta de 3 ani
La Ortho Institute facem lucrurile foarte diferit! Ne place să tratăm cauzele care stau la baza dinților strâmbi, atunci când apar pentru prima dată problemele. Majoritatea cabinetelor de ortodonție așteptă ca să vadă ce se întâmplă. Această abordare face tratamentul
Vizite regulate de monitorizare
Vizite în cadrul contenției Etapa finală a tratamentului, numită „etapa de contenție“, este crucială. Retainerele sunt concepute pentru a menține dinții în poziția corectă, în timp ce structurile de suport din jurul acestora (oase, gingii, ligamente și mușchi) se adaptează la
Instituirea tratamentului
Vizite periodice Odată ce tratamentul începe, medicul ortodont vă va sfătui cu privire la frecvența necesară a controalelor. Această frecvență variază în funcție de cerințele specifice ale fiecărui pacient, de obicei, între 2 și 8 săptămâni.
Discuții și consiliere
A treia vizită: instituirea tratamentului În această etapă, procedura de instituire a tratamentului începe cu curățarea dinților și montarea aparatului ortodontic. Această parte a procesului, împreună cu instrucțiunile privind igiena și nutriția în timpul purtării aparatelor ortodontice, durează aproximativ o oră.
Diagnostic și planificare
Medicul ortodont va expune planul de tratament în detaliu, oferindu-vă explicații referitoare la înregistrările ce au condus la un anumit diagnostic, la opțiunile de tratament disponibile, și va prezenta etapele tratamentului în concordanță cu durata aferentă. După ce vă prezentăm
Evaluarea inițială
Vizita inițială: stabilirea diagnosticului În timpul primei vizite la clinică, specialiștii noștri efectuează o analiză amănunțită, examinând:Forma craniului și a feței;Maxilarele și structurile periorale;Poziția dinților;Relațiile de ocluzie;Articulațiile Temporo-Mandibulare;Funcțiile orale.Medicul ortodont, Ela Bănică, utilizează aceste informații pentru a explora diferitele opțiuni de